LEADERSHIP INDIVIDUAL sau PROFIL DE LIDER

Din perspectiva modelului de leadership individual, de felul în care liderul îşi impune autoritatea şi “voinţa de putere”, de capacitatea liderului, ca şi de intenţiile lui, mai mult sau mai puţin ocultate, putem distinge leadership-ul charismatic, leadership-ul participativ şi leadership-ul “tăcut”.

Astfel, leadership-ul charismatic este acel model de leadership individual care propune ca variantă a autorităţii magnetismul personal al liderului. Foarte utilizat mai ales de către liderii religioşi şi de către liderii politici, leadership-ul charismatic se bazează în principal pe capacitatea personală a liderului de a convinge mase cît mai largi de auditori, fără argumente susţinute logic, ci induse mult mai mult prin magnetismul personalităţii.

Promovînd un model de lider care impresionează prin ceea ce oamenii cred că este curaj, forţă, onoare, viziune, leadership-ul charismatic poate să se dovedească a fi unul dintre cele mai periculoase modele, contorsionând adesea adevărurile, persoanele şi evenimentele, într-un mod de neînţeles pentru analiza obiectivă şi greu de reperat ori de “reparat” prin demersuri raţionale. Este un model de leadership ce poate foarte uşor cădea în teatralitate şi demagogie, utilizând retorici ieftine şi producând cel mai adesea grave efecte “perverse” în masele de oameni, care, trezindu-se din “vrajă”, constată că realitatea este foarte departe de ceea ce promitea liderul.

Liderii charismatici sunt în general mult prea aroganţi, şi, ajungând să se creadă infailibili, ei se desprind repede de realitatea şi de interesele oamenilor pe care îi reprezintă, ajungând la gesturi paranoice ori la decizii care pot să producă daune, dacă nu ireparabile, atunci, cel puţin dificil de gestionat de către succesorii lor. Numai în cazul, rarissim de altfel, al liderilor religioşi, a căror charismă poate să fie susţinută de o viaţă spirituală excepţional de devotată şi ferventă, a căror moralitate este mai presus de orice îndoială, liderii charismatici pot fi benefici. Altfel, ei sunt cei care produc cele mai “vicioase” şi mai “perverse” consecinţe asupra societăţii: vezi modele aparţinînd acestui tip cum ar fi: Stalin, Hitler, Ceauşescu, Mao, etc.

Leadership-ul participativ este fără îndoială opusul celui de tip autocratic spre care poate devia leadership-ul charismatic. Leadership-ul participativ presupune, din partea liderului, o foarte mare stăpînire a capacităţii decizionale, astfel încît acesta să poată să predea şi să delege multora dintre colaboratori, ori liderilor de la nivelele intermediare, responsabilitatea unor decizii, nu pentru a se degreva pe sine de decizia majoră, ci, mai ales pentru a permite ca deciziile intermediare sa fie luate într-un mod cât mai apropriat realităţii. Acesta este un tip de leadership eminamente democratic, şi postmodernist, dincolo de aspectele sale pronunţat manageriale el vizând a fi un leadership politic de top.

Tot un model de leadership individual în mod clar îl reprezintă leadership-ul “tăcut”. În senzaţionala sa carte “De la bun la măreţ” (“Good to Great”), Jim Collins identifică cinci nivele de performanţă ale liderului. Nivelul unu se referă la capacităţile individuale ale liderului, nivelul doi la disponibilitatea liderului de a fi un “jucător de echipă”, nivelul trei vorbeşte despre capacităţile manageriale, nivelul patru defineşte eficienţa, iar nivelul al cincilea este nivelul de leadership autentic spune autorul, marcând o îmbinare între umilitate şi ambiţie. El dă nota maximă, deci nivelul cinci, liderului tăcut, care se defineşte, după opinia autorului susmenţionat, printr-o combinaţie subtilă de “excelenţă profesională cu umilitate personală”, astfel încât acest model de lider poate fi capabil de realizări excepţionale pentru ca are generozitatea de a împărţi laurii cu cei care îi sunt subordonaţi, tot astfel cum are forţa de caracter de a-şi asuma cea mai mare parte a responsabilităţii în cazul unui eşec.

“Liderul tăcut” reprezintă modelul ideal. Acesta este, fără nici un fel de discuţie, modelul diametral opus liderului charismatic, evitând să se bată cu pumnii în piept pentru reuşite la care au contribuit şi alţii, ori acuzându-i pe toţi ceilalţi pentru înfrîngeri pe care poate le-a determinat singur, aşa cum face “charismaticul”. Cred că modelul liderului tăcut este încă un model al viitorului.