ESEURI - (2) Nevoia de raţiune

Cât de disperat poate să fie cineva pentru a ajunge să spună că “trebuie să ne smulgem din vraja acestei minciuni care este România”? Textele politice ale lui HR Patapievici m-au făcut să înţeleg cu groază că s-a constituit în România un model de de intelectual ce îşi arogă dreptul de a cenzura cu duritate orice manifestare ce nu concordă cu o concepţie prestabilită, model ce se doreşte a fi unica reprezentare a elitei intelectuale româneşti. Am văzut cu oroare că a fost “absorbit” un dispreţ masiv faţă de naţiune, dispreţ asimilat ca un nectar otrăvit de a cărui toxicitate mulţi nici nu-şi mai dau seama.

Oripilantele afirmaţii făcute pe seama românilor, a limbii române, ori a României în general, - istoric, social ori politic vorbind - alcătuiesc o “teorie” care promovează dispreţul ca formă de afirmare a personalităţii.

Distructive şi cu un conţinut de coşmar, textele lui HR Patapievici ne propun spre contemplare un lăuntru devastat de resentimente, un raport inconsistent cu realitatea, ca şi o pasiune morbidă pentru judecăţile desfiinţatoare, văzute ca modalităţi de expresie. Trăind în infernul lăuntric, intelectualul de acest tip îşi doreşte, în mod criminal am putea spune, să modifice naţiune printr-o violenţă extremă. “Numai violenţa, numai sângele mai pot trezi acest popor de grobieni din enorma-i nesimţire”, afirmă Patapievici.

Tot astfel va fi gândit şi Hitler, când a dorit să “cureţe” rasa ariană de elementele alogene!

Lipsa de toleranţă şi de echilibru a acestui “model” intelectual, mă face să înţeleg cât de pernicioasă este în general analiza negativă, aplicată indiferent cărei realităţi, şi cât de lipsită de morală prin consecinţele ei!

În orice epocă istorică, şi în legătură cu orice popor, judecăţile negative au determinat acte negative, violenţe ucigaşe!

E un spectacol trist şi indecent această afişare deşănţată a resentimentelor faţă de neamul în care te-ai născut, faţă de ţara din pământul căreia te-ai hrănit!

Cultivarea cu înverşunare a unui anti-românism strident şi agresiv, deznădăjduit şi deznădăjduitor, nu foloseşte nimănui. Se întrevede în această atitudine o tehnică, o metodă de inducere a pesimismului şi a sentimentelor negative, prin care se vizează anularea valorilor naţionale, distrugerea demnităţii şi a energiilor pozitive, vidarea de conţinut a oricărei acţiuni româneşti.

Nu putem asista pasivi la această tentativă de renegare a valorilor româneşti, doar pentru că unul sau altul dintre intelectuali, cu titlu individual, se simte agresat, disperat, maculat. A face din problemele personale o doctrină este imoral. A face din propriile vinovăţii o “catedră” , de unde să vituperezi împotriva celorlalţi, este injust şi de neiertat.

Incapacitatea unuia sau a altuia de a înţelege sentimentul naţional nu desfiinţează realitatea acestui sentiment. Resentimentele unuia sau altuia faţă de România nu înseamnă că această ţară nu face parte din averea lumii, din punct de vedere geografic, istoric şi uman.

Deraierile subiective nu trebuie să pună în pericol realitatea obiectivă, pentru că altfel ieşim din sfera normalului şi intrăm în cea a patologicului. Cine îşi poate construi existenţa pe dispreţ şi pe aglomerarea imundă de inepţii şi insulte? Sau poate că acestea vor să dea imaginea unei sensibilităţi exacerbate, a unui rafinament intelectual care se vrea admirat!?

Ne aflăm cu toţii într-un moment când amintirea Holocaustului e încă vie. Se doreşte oare un nou Holocaust? Cine îşi poate permite să condamne un popor la pieire numai pentru că nu îi place lui cum arată acest popor, ori cum vorbeşte şi fiinţează!

România are nevoie de gândire pozitivă, de scopuri clare, de răbdare şi sârguinţă în demersul propus pentru atingerea acelor scopuri. România are nevoie să se reafirme ca o creatoare de valori, ca o sursă de echilibru, ca un model de stabilitate!

Nu ne putem permite să acceptăm, în numele libertăţii, aceste devieri patologico-politice de la normele acceptate de întreaga lume civilizată. Nu putem lăsa să ne devoreze aceste expresii ale urii, ale dogmatismului intolerant şi inept, în numele unui rafinament individual-extremist care nu mai este valabil nicăieri în lumea adevărată.

Valorile umaniste pozitive şi echilibrate trebuie să triumfe, iar creaturile informe şi maladive , promovate în numele unei expresivităţi “originale”, trebuie să se retragă în subconştientul din care au venit, lăsând lumina raţiunii să se întroneze, victorioasă, şi peste noi, în România, şi peste tot, în lume.

(publicat în cartea “România în pragul mileniului III. Renaşterea optimismului”, în anul 2000)