Am primit o invitatie la un spectacol de exceptie

Vă invităm la o nouă producţie ARFA

Luni, 19 noiembrie 2007 ora 19.30
Teatrul Naţional de Operetă “Ion Dacian” :

“ROMÂNIA POVEŞTILOR ALBASTRE”

- spectacol cross - media - teatru/muzicĂ/dans/video

Scenariu de Sebastian-Vlad Popa şi Anca Bradu, după texte de Iulia şi B.P. Haşdeu

Muzica: Mihaela Vosganian şi Irinel Anghel
Coregrafia: Liliana Iorgulescu
Scenografie & Video: Wonderboy (Mihai Pacurar şi Mihai Sibianu)
Interpreţi: - Şerban Pavlu
- Antoaneta Cojocaru
- Liliana Iorgulescu
- Relu Poalelungi
- Andreea Duţă
- Alin Olteanu
Muzicieni: - Mihaela Vosganian
- Irinel Anghel
- Andrei Kivu
- Sorin Romanescu
- Andrei Marcovici

Două figuri simbolice ale culturii române, Iulia şi B.P Haşdeu, sunt reinvocate într-un spectacol de o modernitate manifestă, ce reuneşte muzicieni, artişti de teatru, dansatori, coregrafi, scenografi şi artişti video de prestigiu.
Scenariul spectacolului se construieşte la intersecţia dintre poezie si notaţia ştiinţifică, basme şi teorii climatologice ori lingvistice,
aforisme şi procese verbale ale unor experienţe vizând orizontul supranormal, reunind texte ale Iuliei şi B.P. Haşdeu. Contrastele literare
corespund complexităţii unui spectacol Cross-Media:
- muzică originală de ultimă oră interpretată live,
- coregrafie, teatru şi proiecţii video.

Astfel, imaginarul literar românesc al secolului al XIX-lea este revizitat la puterea expresivă a modalităţilor artistice contemporane, într-o mixtură de genuri literare şi spectaculare. Tema centrală a spectacolului - proiecţia unei Românii idealizate în expresia individualităţii şi libertăţii umane - parcurge itinerariul stilistic de la clasicismul pastoral la romantism, până la tehnologiile de avangardă. Într-o epocă a spectacolului, obsedată de demistificări, de parodie, de cinism şi de gagul populist, un dram de idealitate nu strică la un nou început românesc de drum european.

Mihaela Vosganian

Composer
Professor National University of Bucharest
President of ARFA
Artistic Coordinator of Inter-Art and Forum-Art
Director of MultiSonic Fest

La următorul link se poate vizualiza pagina spectacolului “România poveştilor albastre” :
http://www.opereta.ro/languages/ro/shows/22-Romania-povestilor-albastre

---

Despre dezagregarea artei

Acesta a fost subiectul unei aprinse dezbateri între mai mulţi artişti europeni reuniţi la sfârşitul săptămânii trecute în Milanul nostru iubit! De ce “dezagregarea artei”? Pentru că oamenii de cultură, artiştii, şi printre ei şi scriitorii, văd cu stupoare cum creaţia artistică devine din ce în ce mai puţin preţuită de societatea actuală, mult prea dispusă spre consumism şi speedy satisfaction, adică spre satisfacţia rapidă pe care o oferă esteticul temporar, cum ar fi forma “supremă” a unei îngheţate pudrată cu praf de aur comestibil!

Problema pe care am emfazat-o în această dezbatere a fost aceea a găsirii unei soluţii pentru a salva arta de la mumificarea muzeistică şi de la realul pericol al îndepărtării ei de public, dar şi pentru a educa publicul în a face acei paşi care să îl apropie de fenomenul artistic, de creaţia adevărată, permiţându-i acesteia să fie perenă. Artiştii se tem că fenomenul artistic va fi condamnat la un happening care îl va face să fie trecător, perisabil, fără să mai aibă dreptul de a-şi face loc în memoria umanităţii.

Nu vedeţi cum se străduiesc tot felul de neaveniţi să reducă arta doar la mesteşugul conţinut în execuţia obiectului artistic, fără a mai ţine seama de conţinutul esenţial, de nucleul creativ, de ideea originală, care îi dă unicitate şi frumuseţe? Cum va putea merge mai departe omenirea fără memoria ei artistică, fără zestrea de creaţie care ne face acum să ne înfiorăm şi să vibrăm cu toată fiinţa la frumuseţea sublimă conţinută în atâtea capodopere?

Lăsaţi-mă să cred că noi, artiştii de azi, vom avea puterea de a face arta să supravieţuiască acestei presiuni a imbecilităţii vulgare şi a transientului formal care îi dezagregă de fapt pe oamenii din jurul nostru. Lăsaţi-mă să creez cu sentimentul că ceea ce scriu se va imprima în memoria de aur a umanităţii! Lăsaţi-mă să cred că mai avem dreptul să visăm la nemurire, la acea eternitate fără de care fiinţarea umană ar fi atât de tristă şi de săracă!

Specia Artistului

De cele mai multe ori artistul rămâne în umbra artei sale. De parcă opera însăşi ar avea puterea magică să îl devoreze şi să îl transforme în ceva subsidiar. Dar ce înseamnă creatorul pentru oamenii obişnuiţi, pentru cei pe care nu-i interesează în nici un fel dacă au atins ritmul cosmic, cadenţa perfectă, cuvântul care se apropie de absolut?

Pentru cei mai mulţi dintre oameni, artistul, creatorul, este o invenţie. De parcă toate operele s-ar auto-crea, printr-o miraculoasă putere de auto-generare. Fiinţa artistului de cele mai multe ori deranjează. În societate este considerat prea excentric, în faţa puterii politice este prea plin de sine şi mult prea greu de manipulat, deci trebuie înlăturat, îndepărtat, exterminat. Ceea ce s-a şi întâmplat, de atâtea ori, în istorie!

Omului simplu, însă, artistul îi produce o stare de stupoare, pentru că acestui  om i se pare că cel care creează opere de artă ar trebui să aibă însemne speciale, ca si cum ar aparţine unei alte specii. Şi, ceea ce este într-adevăr extraordinar, este faptul că tocmai oamenii obişnuiţi, oamenii simpli, au dreptate. Da, artiştii chiar aparţin unei specii aparte. Numai că nu se vede direct, fizic, ci sunt nişte mutanţi în spirit, în meta-fizic am putea spune!

De aceea opera de artă are nevoie de straduinţă pentru a fi receptată. Pentru că vine dintr-o sursă neobişnuită, vine dintr-o formă de har, iar harul artistic este chiar graţie divină. Avea dreptate Socrate când spunea că prin gura Poetului vorbeşte Zeul, şi de multe ori, în timp ce eu însămi scriu poezie, simt că acele cuvinte nu îmi aparţin mie, eului meu lumesc, ci unui supra-eu, unei forme divine care se exprimă prin mine.

De aici derivă contradicţia profundă dintre fiinţa noastră reală, ca artişti, şi opera noastră, care este cu mult mai mult decât suntem noi înşine. Pentru că fiecare artist este purtător de har şi revelaţie, iar asta îl scoate în afara umanităţii şi, într-un fel superior, spectaculos, dar atât de dramatic adeseori, chiar îl “stigmatizează”! Iar asta ne face pe noi, artiştii, să fim, într-un fel cu totul special, martirii artei noastre!