floare albă de mireasă,
câte inimi pui pe masă?
c-un cuţit de aur alb
am tăiat un nufăr dalb
şi l-am împărţit egal
între mine şi un cal.
floare singură de nuc
n-ai să ştii unde mă duc.
lângă cel ce ţine-n frâu
toată apa dintr-un râu
care-mi curge-n subsuori
şi mă lasă-n sărbători.
floare roşie de mac,
în ce haine să mă-mbrac
ca să mă feresc de drac?
să te-mbraci în lacramioare
şi să te speli pe picioare
tot cu râset
şi cu soare.
floare, floare curgătoare
de magnolie amară,
cât o să mai stau în ţară
să iubesc o fiară rară?
nu-i mai bine să-mi aleg
un cireş şi să dezleg
tot misterul ăsta mare,
care cade-n orice floare
şi o face să rămână
tot legată de ţărână?
vreau o pasăre să fiu
şi cu ochiul vioriu
să pândesc un făt-frumos
şi să-l fac
mugur de os!

Cu fiecare vers pe care il citeam ma improspatam.
Minunat scris, ador rimele! Potrivita cu sarbatoarea floriilor.
Comment de Dana — aprilie 21, 2008 @ 12: 57. am.
Multumesc, Dana.
De fapt e un cantecel poemul asta, un cantecel mult mai serios decat pare, dar proaspat si curat, asa cum ai sesizat foarte bine.
Comment de Maria Barbu — aprilie 21, 2008 @ 12: 59. am.
Ooo, da Maria! Exact asta nu am stiut cum sa o spun mai bine. Faptul ca poemul e un cantecel!
Insa mult mai mult decat atat, e superb, cum am spus!
Comment de Dana — aprilie 21, 2008 @ 1: 02. am.
@Dana draga,
inca o data iti multumesc mult. Ma bucur sa aflu ca poemele mele au un efect puternic asupra unei persoane sensibile cum esti tu!
Comment de Maria Barbu — aprilie 21, 2008 @ 1: 10. am.
Prin mugurul de os ai dat o lovitura de gratie creatiei!
O, ce floare ! Ce … stil!
Felicitari !
Comment de omu' — aprilie 21, 2008 @ 12: 10. pm.
Adrian Năstase acuză PD-L că va premia cu sume mari de bani cetăţenii care fac dovada votului acordat partidului. Tot ceea ce trebuie să facă omul de rând e să meargă la vot şi să îşi fotografieze alegerea cu telefonul mobil. Precaut, Năstase e decis să combată această “jecmăneală electorală”.
Cu ocazia recentului scrutin din Italia a fost arestat un alegator care si-a fotografiat votul cu telefonul mobil. In Italia aceasta practica este interzisa prin lege, ea fiind un mijloc prin care Mafia se asigura de fidelitatea unor alegatori (acestia demonstreaza cu ajutorul fotografiei ca au votat asa cum li s-a indicat).
Nastase s-a inspirat din aceasta stire pentru a arunca inca o fumigena. Evident, ceea ce spune el nu este demonstrabil, insa unora (precum ihnea georgescu) le va face placere sa creada ca asa stau lucrurile. Pentru mine asta nu este decat o noua confirmare a perfidiei alunecosului Nastase.
Nastase ne-a atras atentia prin faptul ca el se simte pregatit pentru o noua confruntare electorala cu Basescu. Nu ma indoiesc ca Nastase stie sa vorbeasca frumos. Trecutul lui imi arata insa ca ceea ce spune el este doar un exercitiu retoric fara legatura cu adevaratele lui intentii. Pentru multi nu mai are importanta ce spune Nastase, tocmai pentru ca… o spune alunecosul Nastase.
Comment de neinfectat de comunism — aprilie 21, 2008 @ 7: 11. pm.
@omu’,
ce vrei, poaezia este o arta in care totul este posibil, un fel de regeneza a lumii si limbajului.
Comment de Maria Barbu — aprilie 21, 2008 @ 10: 20. pm.
@neinfectat,
preferam sa fii si de data asta on topic.
Dar… nu e rau nici asa, numai ca preferam cu introducere personalizata, stii tu!
Comment de Maria Barbu — aprilie 21, 2008 @ 10: 21. pm.
minunat, cand citeam mintea mea canta.
Comment de waszlaw — aprilie 21, 2008 @ 10: 41. pm.
@waszlaw,
dragul meu, asa un compliment… mai rar!
Iti multumesc.
Comment de Maria Barbu — aprilie 21, 2008 @ 10: 46. pm.